Acolo
Sunt singur și în loc umbros.
Stau pe asfalt, unde nu-mi este locul.
În zare văd pe cineva exact ca mine.
Ce mi-ar plăcea să ajung acolo!
Acolo pare că-i mai soare,
Oare acel cineva se gândește la fel ca mine?
Poate chiar spune: “- Ce loc umbros și ferit de soare.
Ce mi-ar plăcea să ajung acolo!”
Acolo nu știu cum să ajung.
Nu știu nici cum am ajuns aici.
Ce bine ar fi să mă rostogolesc,
Dar forma-mi este colțuroasă să pot măcar să ajung mai încolo.
Din spate observ că vine cineva.
Cu-o formă deloc asemănătoarea cu a mea.
Pare să meargă fără rost,
Șoptind nervos că nu vrea să meargă acolo.
Acolo pentru el, nu e acolo meu.
Acolo lui e trist și nedorit.
Pășește tare și convins.
Îl simt aproape de acolo.
“-Acolo eu nu vreau să merg!
Îmi pierd și gramul de prieteni pe care-l am.
De ce părinții mei nu sunt la fel ca alor celorlalți?”
De acolo el, așa bodogănind venea.
De acolo deveni ușor aproape aici.
Nervos și-n închis în mintea lui,
Părea imens în comparație cu a mea formă.
Acum eram în umbra sa.
“-Mai da-te încolo de piatră scorțuroasă!
Nu vezi că stai în drum de om?“
Fu tot ce auzi când trupu-mi fu lovit puternic.
O piatră? Asta-i ceea ce sunt?
Din trup mi se desprinseră bucăți.
Nu foarte mari, dar nici neimportante.
Căci ce crezi oare că nu-ți este util din trupul făurit de timp?
Nici timp nu am avut să spun: „Mulțumesc. La revedere!”, bucăților din mine.
Om tu ești de mă crezi pe mine piatră?
E tot ce am putut grăi în zbor.
N-am observat nicio grimasă în plus pe fața omului,
În zborul meu de acolo, aici.
De-acolo, aici, acum e tot ceea ce contează.
Acum sunt mai aproape de unde vreau să fiu.
Acolo încă vreau să ajung,
Doar sper mânia omului sa crească.
Lovește-mă cât poți de tare!
Pot pierde câteva din părți.
Un fleac ce-l pot plăti cu trupu-mi.
Sa ajung acolo în bucăți.
21.04.2022