1.
Ființăm printre vise,
în versuri,
fragmente de stări, de ecouri,
proiecții și gânduri nescrise
din noapte în zi peste nouri
Plutirea-i caldă și lină
ne poartă fluid în eter
Crâmpeie din noi în cunună
se fac și desfac pân' la cer
Și-așa cuibăriți împreună
ne fiim peste timp, peste lumi
printre oameni și păsări și vise
firesc pe sub nori pe pământ
2.
Cu mâna căuș adună-ți gândurile,
mângâie-ți ușor tâmplele,
ce vezi ? ce simți ?
Ești încremenit
între viață și chip.
Sufletu-i strâns, chinuit și stângaci
vrea să-l dezmierzi, nu să taci !
S-a împietrit de atâtea frici și nespuse trăiri,
Mintea-l apasă cu false rostiri.
În trup trăiește captiv, dezmembrat,
Tu ești inert, neschimbat !
Privește-l cum plânge,
Și cruță-i durerea,
Acceptă și iartă,
Iubește plenar
Și arde și doare,
dar mistuie boala
Și-așa renăscut din suspine și vini,
Fi-vei din nou cel dintâi
cu har divin !
3.
Cuvintele
creează sau doboară
nasc forme sau schimonosesc
desenează sau șterg contururi
adună oameni sau învrăjbesc
Când sunt aruncate sau răstite
doare
și simți toată greutatea literelor pe șira spinării
Uneori, ți se taie respirația
Coloana devine un ghem de țepi
Zvâcnește
și doare
Cum poți curma năvalnica răstire cuvintelor săgeți ?
4.
Aripă-mi sufletul
în zori de zi
cum doar tu știi
Bobițe de rouă
îi vei da să bea
nectarul florilor de catifea
Și din petale trandafirii
veștmânt serafic vei croi
Din patru zări amestecate
arome binecuvântate
Și sunetele de chimval
vântul să le poarte peste mal
Ca într-o clipă lumea toată
să poată sufletul să-mi vadă !
5.
Nu vreau să fiu jumătatea nimănui
Eu vreau să fiu întregul unui alt întreg
Să fim copacul cu două trunchiuri a cărui coroană străjuiește la sud infinitul
Cu rădăcinile mărginite în seva pământului pentru a crea echilibrul ființei noastre
Am trăi într-o continuă îmbrățișare
Crengile tale s-ar undui cu ale mele în ritmul bătut uneori de vânt în frunze, alteori de picăturile de ploaie
Soarele ne-ar mângâia, iar Luna ne-ar oglindi
Și-am înmuguri și-am înfrunzi și apoi am înflori la nesfârșit fiind același copac
sub coroana căruia trecătorii ar pipăi nemurirea
6.
Acum peste mări se așterne tăcerea
minunile lumii se-ntind peste țărm
E liniște afară și-n suflet
tăcerea te-nvăluie blând cu aburul ei
și valuri așteaptă să-ți mângâie chipul
brăzdat în fiorduri și val de nisip
Căci timpul de-a valma înghesuie ora să treacă într-o clipă
Să mistuie vina
de a fi muritor!
7.
Primăvară strai cu soare
Încălțată-n iarbă verde
cu ochi negri și sprâncene,
lungi crenguțe înmugurite,
Te ițești clipind din frunze
mândră cu cireșu-n floare
Murmuri vânt cu praf de soare
și topești iarna din mine ...
8.
Sute de mii de milioane de secunde numără viața din mine fără tine,
dublul ar umple golul dintre noi ?
Ciudat, dar nu simt greutatea minutelor furate încet de o străină
și nici prea tulburatul suflet supus și înstrăinat,
Simt doar plutirea lină, fragilă și fluidă
și fără de durere ce-a existat mereu,
ce nu ne-a fost furată, rănită sau atinsă de niciun gând malefic,
ci doar păstrată-n taină de bunul Dumnezeu !
9.
Ah, tomnatica domniță !
Roșcovană ruginie
și cu ochi ca două mure,
cu pistruii de cătină
și cerceii de’Azzeruoli
Are rochie arămie
cu volane colorate
din petale și crenguțe răsucite,
amestecate
cu bobițe și cu frunze scuturate.
Elegantă, somptuoasă,
melancolică, duioasă
te învăluie cu-arome de castani și gutui coapte;
Cu mere, pere, prune, nuci
te sărută să n-o uiți.
Apoi, te-ademenește-n vie,
Vântul iernii să-l mai ție !
10.
Din depărtări senine
mi-ai apărut acum
Cât m-ai umblat în lume
Câți pași topiți pe drum
Câtă răbdare mută
Cât dor mocnit și fum
Ai măsurat cu timpul
Ai adunat în gând
Până ai știut a-mi ridica cu grijă
privirea din pământ
Ca să te văd așa cum ești acum
Să te iubesc
și-ncet să mi te-adun
11.
Oare tu simți cum clipa se-atârnă de ziuă
de teamă să nu o prindă noaptea clipind
astfel să ți se împartă chipul în două
Și să privești doar spre cer, când eu te aștept pe pământ ?
12.
Jocul dintre cuvinte
ne apropie pănă la întregire
Când silaba ta cuprinde litera mea
într-un diftong perfect
13.
Te compun din cuvinte
Imaginile îți dau sens
Te aștept la capăt de vers
14.
Ochii blânzi, privirea ta
Trupul meu în umbra sa
adună Fiori
15.
Privirea ți-e-n sus
cu pletele nori
Înfipte-n adânc rădăcinile ape
le-ntinzi pe pământ
și-ți curg în cascade pe spate
Din coasta-nverzită
îți cresc pietre
Ești drum
Ne urci peste culmi,
ne cobori lângă prund
Cu brațe păduri ne cuprinzi
ne aduni dintre lumi
În cerc de culori ne dansezi
anotimpuri
Ne șoptești freamăt frunze
Ploi picuri din buze
și din priviri raze sclipiri
Și alămuri din vânturi
Ne cânți peste timpuri
Și râzi soare roată,
lumina sufletului, soartă !
16.
Când norii se ating
încet pornește vântul
să mângâie pământul
Și din ciocnirea lină
sărut suav de aburi
tresare unda lumii
iar apele nasc valuri
17.
Când marea i se topește cerului în brațe
El îi zâmbește gingaș în colțul gurii raze
și îi aprinde zorii, îi luminează zarea
O leagănă cu vântul, îi tremură suflarea
Și ea-i șoptește pururea în valuri
cântul iubirii dintre maluri
18.
Șuvițele timpului nu albesc niciodată
păstrează aroma și izul anilor din spate
se poartă tunse rebel sau plete amestecate
cu zulufi de copil și codițe colorate
Vântul întruna încercându-și norocul
gândește că-ntr-o zi le va schimba sorocul
și își preface boarea suflând când cald, când rece
doar-doar să-i încâlcească ițele
Timpul, neschimbător din fire
acordă vântului o păsuire
să-și metamorfozeze starea
să-i pieptene din păr uitarea
19.
Cântă marea-n strune,
la trei bătăi de val –
Un recital
20.
Șubi pare încântat
de staminele din floare
Stă cu totul răsturnat
aripile-i râd în soare.
Aparent e suspendat,
gânditor, în așteptare;
Vântul însă i-a suflat
un impuls în aripioare
Și-a pornit tare mirat
Înspre marea căutare !
21.
Întregitu-m-am cu 4
4 sferturi 1 timp măiastru
care m-a-nvățat
să fiu
să privesc
s-ascult
să scriu
să accept
să iert
să-nvăț
crugul vieții mai cu rost
22.
Șoptește-n umbra mea –
dansează-mi gândul !
Răsai în fața mea –
fii timpul !
23.
Vântul bate ritm de vals
unduind petalele
Le ridică într-un dans
potolindu-și toanele
Și le-adie, le dezmiardă
în cununi suflându-le
Să aștepte în balans
pe calea Zefirului
24.
Cuvintele
creează sau doboară
nasc forme sau schimonosesc
desenează sau șterg contururi
adună oameni sau învrăjbesc
Când sunt aruncate sau răstite
doare
și simți toată greutatea literelor pe șira spinării
Uneori, ți se taie respirația
Coloana devine un ghem de țepi
Zvâcnește
și doare
Cum poți curma năvalnica răstire cuvintelor săgeți ?
25.
Literele dansând se unesc în cuvinte
Alteori se ciocnesc, se despart și rămân ca-nainte
simple contururi – linii și puncte distincte
26.
IubirEA
Poartă în rugăciune
MIRosul florii de tei
27.
Mii de fulgi au dat năvală
Aseară
În strat gros peste pământ
ne-am trezit cu ei deodată
Afară
să ne-aducă aminte
Iară
să croim printre ei drum
cu nămeți și dor nebun
să-l bătătorim jucându-l
s-alungăm cu bulgări timpul
până se dezmiardă vântul
să ne sufle:
Primăvară !
28.
Doar luna știe ..
În noaptea când m-ai sărutat
Căci a venit și clipa ceea
Doar luna ne privea-nstelată
Pecetluind a noastră soartă
Sigiliul buzelor -
Scânteia
din noaptea când ne-am sărutat
Căci s-a-ntâmplat și clipa ceea
doar luna ne știa
de sus din bolta-ntunecată
sfioasă ca întâiași dată
Privea
ne Scânteia
29.
Să dormim spate în spate
Să formăm ventriculele inimii noastre
Albastre
Ca marea
Cu sarea
Într-un amestec nedecantabil
Și vital pentru a nu altera
Camera de fiire
Eu stânga Tu dreapta
Uniți de artera Iubirii divine
Ce ne curge
în vine
Și dacă spre trezire
Pulsațiile minții
Ne vor jucară feste
Și trupurile noastre
Prinde-vor de veste
Încovoiate-n arc ca de spirală
Vor continua
Povestea milenară
30.
Vreau să fiu,
Vreau să-mi fii
chiar acum,
Zi cu zi !
Unde ești?
Cât mai stai
să mă cauți ?
Au trecut ani ...
Te astept
zi cu zi,
Unde ești ?
Chiar nu-mi vii ?
Ai venit doar în vis,
Te-am văzut, te-am atins !
Mi-ai zâmbit,
Am clipit …
Unde ești ?
Zi cu zi
mi te-adun,
Ca să știi !
31.
Carusel
dans de fier
Cai pictați, înaripați
și calești
ca-n povești,
Te poartă ușor
într-o horă de dor.
O umbrelă vrăjită
ce-adună grăbită
Rotiri de priviri
și râset și joacă,
de lume uitată,
și clinchet și culoare
Să uiți că ești mare
32.
Murmur
Noaptea târziu, într-o vară senină,
Luna rotundă, lumină în grădină,
Privește mirată, de sus dintre stele;
Lumea îi pare un ghem de tăcere
Tu, jos ești mică, dar vrei s-o atingi;
Închizi ochii plini de dorinți
Murmură-i dor,
Șoptește-i descântul,
Bată-i și toaca
Să sclipească pământul
Și când iar mirată se uită-n altă zare
Murmură cântul răsăritului de soare
Ca să-ți preschimbe zorii dorințele pe rând
Și ce-ai visat o noapte
O viață îți ajung
33.
Buzele tale
vibrau a chemare
de lacom sărut
de suflare mut
Ochii tăi în ai mei
se priveau în scântei
Se roteau ne-ncetat
într-un joc delicat
Mâna ta
Trupul meu
Să-l atingă mereu
M-a facut să roșesc
gândul că te doresc
Să m-atingă gura ta
cu toată suflarea sa
și în suflet ochii tăi
Să-mi aprindă-n loc văpăi
Iară degetele tale într-un dans subînțeles
Să-i dea trupului un sens
34.
Mi-a râs soarele în geam
Uite acum de dimineață
Mi-a zâmbit pe sub mustață
Tocmai când eu mă trezeam
Mi-a zâmbit de-acolo sus
M-a atins ușor pe față
Mijind ochii ca prin ceață
L-am privit cu un surâs
El străluce
Eu ferice
Că îl văd și azi cum luce
El un licăr
Eu un râset
Că-l aud în mine clinchet
A aprins întreaga zare
Cu ochi mari ca de văpaie
Un surâs cu raze lungi
Murmurând atingeri dulci
A intrat la mine-n gând
Zorile să mi le-nchine
Dorurile să-mi aline
Să pot iubi iar pe pământ
35.
Mă pierd în ochii tăi albaștri
Cum se cufundă marea-n orizont
În profunzimea lor văd aștrii
ce-ademenesc înspre fiord
Am rătăcit de-a valma pe cărări
Am străbătut și țărm și mări
fără a simți vreodată atâta dezmierdare
într-o privire lină, un zâmbet și-o-ntrebare
Mă căuta intens privirea ta
și ne rosteau cuvintele întruna
Ca timpu-n loc vrăjit să stea
să nu se mai sfârșească lumea
36.
Ce-i o papaveracee ?
O firavă erbacee
cu petale dansatoare
și sfioasă în mișcare.
Poate fi policromată:
Roșie, albă pudrată
și albastră câteodată.
Peste câmpuri luna mai
poartă macii în alai !
37.
Ascunde-mă în tine
să fiu sunet de bucium
Să mă împrăștii unde
vibrând într-un cuvânt
Ca să dezleg blesteme și farmece și vise
și să renască pururi Iubirea pe pământ
38.
Prelungirea brațuLui
spre coasta Ei
desenează cochilia
unei iubiri însemnate
În decorul etern al naturii umane
39.
Bal
pictură pe pânză,
un șal colorat
cu versuri și gânduri
vis
tors din caierul
vremilor pierdute
în râs de copile împodobite
cu perle și mătasă
din al căror suflet
izvorăște
dansul plin de mister
40.
Păpădie vie
cu dorinți o mie
Prins-ai tu în ele
dorurile mele?
Să le suflu-n lume
cu o rugăciune
Vâlvătaia rază
să nu mi le arză
Ci doar să le-aline
dogorind suspine
Murmurul din buze
Vântul să mi-l strige
Ca să dea uitării
Arșița durerii
Pân’ la răsărit
Tot voi fi iubit !
41.
Ziduri ai ridicat
casă sufletului
l-au asediat -
Eliberează-l !